Cristina Țopescu, cel mai mare regret al vieții ei! Detalii care au apărut mult prea târziu
Jurnalista Cristina Ţopescu, fiica inegalabilului Cristian Țopescu, a fost găsită fără suflare, în propria casă, în seara de 12 ianuarie 2020. La peste un an la decesul îndrăgitei jurnaliste, încă apar întrebări despre viața sa, despre felul în care și-a găsit sfârșitul, dar și despre cel mai mare regret al vieții sale.
Regretata Cristina Ţopescu şi-a dorit o familie, şi-a dorit un copil. Dorinţa ei cea mare a fost să aibă urmaşi, însă totul s-a năruit din cauza unor greşeli medicale.
“Eu n-am copii decât ai altei specii. Pentru că şi ei sunt copii. Cine nu înţelege asta e, elegant spus, un homocentrist şi nicidecum un umanist. Mi-am dorit mult copii, dar o grşeală medicală, chiar doua, au făcut imposibila dorinţa asta a mea mare. Mi-aş fi dorit un copil nu pentru mine, ci doar ca să incerc să formez un om bun, generos, iubitor de toate fiinţele, responsabil şi solidar cu suferinţele şi bucuriile lumii, universului. Ce vise, nu?
Răspunsul la întrebarea asta, însa, a venit aşa, pentru că în poza asta sunt cu tatăl meu, nu sunt singură. Şi eu l-am iubit şi îl iubesc din toată inima, da! Mi-a fost şi model în multe privinţe. Tatal meu a fost un om special şi îi mulţumesc lui Dumnezeu ca m-am născut copilul lui. Într -o viaţă viitoare sper sa fiu şi eu o mamă de care copiii mei să fie mândri”, scria Cristina Ţopescu pe Facebook.
Cristina a încercat să înfieze un copil
Iată că aceasta a încercat să înfieze un copil. I-a povestit totul Andreei Berecleanu: „Au fost mulţi bătrâni de care a avut grijă ani întregi. Dar şi de un copil. O numise Eva Maria şi era dintr-un orfelinat. Se ducea la centru tot timpul şi îşi dorea să o înfieze. Însă a fost dată altcuiva. A fost unul dintre cele mai mari şocuri ale vieţii ei”, a spus celebra prezentatoare TV pentru ELLE.
Cristina Țopescu, s-a retras din televiziune în aprilie 2013
Cristina Țopescu s-a născut pe 4 iulie în Oradea. A fost primul copil al regretatului comentator sportiv Cristian Topescu, din prima lui căsătorie. Vedeta mai avea doi frați: Cristian și Sebastian. Cristina Țopescu a fost atrasă de lumea televiziunii chiar din copilărie, călcându-i pe urme tatălui ei. În perioada 1970 și 1979, ea a apărut în mai multe emisiuni pentru copii. Când tatăl ei a căzut în dizgrația regimului comunist, Cristina a fost exclusă de pe ”sticlă”.
Sursa foto: Arhiva Ciao